Cu siguranță, majoritatea persoanelor sunt de acord că cele mai costisitoare aspecte ale unui concediu sunt zborul și cazarea.
Totuși, există mai multe trucuri la care puteți apela pentru a vă bucura de concedii minunate fără să plătiți sume exorbitante nici pe cazare și nici pe zbor. Sunt mai multe modalități prin care puteți economisi pentru a vă bucura de concediul mult dorit alături de prieteni sau alături de familie.
Iată câteva trucuri pe care le puteți pune în aplicare pentru a călători în deplin confort și fără niciun compromis:
Verificați toate aeroporturile majore din zonă
Pentru a obține mai multe informații despre destinația de vacanța, încercați aplicația pentru călătorii Framey. Veți avea la dispoziție toate informațiile necesare pentru a vă planifica vacanța până în cele mai mici detalii. Verificați apoi toate aeroporturile principale din zonă. Atunci când achiziționați un bilet de avion, de fapt plătiți pentru mai multe lucruri.
O parte din cost o reprezintă rezervarea locului pe care îl veți ocupa pe parcursul zborului. În mod surprinzător, prețul locului tinde să fie doar aproximativ 10% din taxe, cu excepția cazului în care vorbim de locuri de primă clasă, acolo unde rezervarea locului reprezintă mai mult de jumătate din costul biletului.
Apoi, compania aeriană își va adăuga marja de profit și prețurile la combustibil. Și apoi mai există tot felul de taxe care depind în întregime de destinație. V-ați întrebat vreodată de ce uneori puteți zbura de la Chicago la Birmingham cu o escală în Atlanta la un preț mai ieftin decât zborul de la Chicago la Atlanta?
Orașul de destinație, și anume Birmingham, poate oferi companiei aeriene în acea săptămână o reducere specială la taxe. Prin urmare, atunci când căutați zboruri online, verificați întotdeauna toate aeroporturile importante din zonă. Taxele de destinație pot avea un impact semnificativ asupra prețului unui bilet.
Urmăriți prețurile combustibilului
Prețurile la combustibil joacă un rol important în ceea ce privește costul biletului de avion. În general, atunci când prețurile la benzină scad, la fel se întâmplă și cu prețurile zborurilor și invers. În special, zborurile internaționale sunt supuse unor suprataxe pentru combustibil care fluctuează în funcție de prețul petrolului.
Totuși, de-a lungul timpului, s-a remarcat că, în ciuda prețurilor scăzute la combustibil, companiile aeriene își mențineau prețurile ridicate, deci acest aspect nu are întotdeauna un efect direct asupra prețului călătoriei. Cu toate acestea, poate fi util să fiți la curent cu previziunile pe termen lung privind prețul combustibilului, deoarece acesta poate afecta prețul biletului de avion.
Cumpărați biletul în mijlocul săptămânii sau sâmbătă dimineață
În primul rând, trebuie să știți că prețul biletelor de avion suferă mai multe modificări pe parcursul unei singure zile. În general, prețul biletului de avion se va modifică doar o singură dată în weekend și de aproximativ trei ori în zilele lucrătoare.
În timpul săptămânii, prețul biletului de avion se modifică la orele 10 a.m., 12.30 p.m. și 8 p.m. Un alt lucru știut este acela că majoritatea companiilor aeriene își lansează noile tarife marțea și miercurea.
În aceste zile, se găsesc cele mai ieftine bilete de zbor și chiar puteți beneficia și de unele reduceri. De asemenea, unele dintre cele mai bune tarife pot fi prinse la prima oră sâmbătă dimineața.
Acest mic truc vă poate ajuta să economisiți sume importante de bani pe care îi puteți folosi pentru a vă bucura de un concediu minunat odată ce ajungeți la destinație.