Romanii si traditiile de Craciun

Celebrarea Nasterii Domnului este prilej de mare sarbatoare pentru romani. In jurul unui brad artificial Craciun sau a unui pom natural, familia se strange iar membrii ei isi impart cadouri. Copiii, de asemenea ard de nerabdare sa il vada pe Mos Craciun care vine la ei in seara de Ajun cu sacul plin de cadouri.

Religios, sarbatoarea debuteaza in dimineata lui Mos Ajun cu colinde care tin toata noaptea. Chiar daca Craciunul si-a pierdut mult din traditia religioasa si nu numai, trebuie ca macar in familie sa aducem putin din spiritul stravechi al Nasterii Domnului, bradul de Craciun fiind imperios necesar.

Traditiile respectate in familie vor deveni peste ani tot atatea prilejuri de aducere aminte, de povesti de spus copiilor si nepotilor. Pentru a avea o atmosfera deplina de sarbatoare in familie, nu ezitati sa impodobiti bradul in format complet, cu participarea inclusiv a copiilor. Nimic nu-i mai frumos decat sa vezi cum cei mici agata globuri pe ramurile bradului si se chinuie sa infasoare ornamentele imprejurul crengutelor verzi.

Nu uitati ca este in primul rand evenimentul copiilor si faceti eforturi ca acestia sa nu rateze niciun moment important. In aceasta perioada se compune scrisoarea catre mos Craciun, unde se trec toate doleantele celor mici: cate jucarii sa le aduca Mosul, ce dulciuri isi doresc, care e cadoul pe care il viseaza de mult timp.

Cu fiecare pas facut zilnic, le dati impresia celor mici ca momentul magic se apropie. Pas cu pas, fiecare moment pus in scena in sanul familiei, creste tensiunea placuta a asteptarii.

Nu ar fi rau sa mergeti si la colindat, de preferat cu copiii langa voi. Chiar daca nu iesiti prin vecini, mergeti la rude, la bunici, unchi si matusi, carora, cu siguranta, le veti face o mare surpriza.

Din punct de vedere religios, se spune ca bradul simbolizeaza prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar ornamentele cu care este impodobit semnifica cunoasterea si bogatia, asemeni pomului sacru din gradina Edenului, in care se gaseau merele, fructele cunoasterii.

In povestirile celor mai varstnici, se spune ca bradul era adus chiar de Mos Craciun noaptea, cand copiii dormeau. Bradul era impodobit in vremurile stravechi cu fructe, flori, nuci poleite, fiind considerat pomul fertilizator.

Bradul este prezent in toate evenimentele pe care omul le parcurge intr-o viata, printre care cununia religioasa si inmormantarea. Dacii aveau un cult pentru brad, fiind taiat la nasterea, la nunta sau la moartea cuiva. In cadrul ritualului de inmormantare, se spune ca bradul simbolizeaza “nunta” mortului cu divinitatea si natura.

Se spune ca Fecioara Maria a gasit adapost in casa unui om pe cume Craciun, atunci cand cauta un adapost pentru a-l naste pe Domnul Iisus Hristos. Se crede ca acesta era un om rau, dar avea o sotie miloasa care i-a ascuns in iesle.

Craciun a aflat si i-a taiat mainile sotiei sale. Legenda spune ca Fecioara a lipit mainile femeii la loc. Vazand minunea, Craciun s-a tranformat intr-un om bun si, de atunci, incearca sa-i faca pe toti fericiti. De atunci, imparte cadouri tuturor oamenilor si incearca sa-i faca fericiti pe cat mai multi.

Leave a reply:

Site Footer